Ştiri

O schimbare în programul meciurilor amicale

 12.07.2023, 09:18

Primul meci de verificare din această perioadă a pregătirilor este programat sâmbătă, 15 iulie, de la ora 11, pentru „roş-albaştrii”. La Stadionul Iuliu Bodola, FC Bihor va întâlni una dintre colegele de serie din sezonul trecut al Ligii a III-a, Victoria Carei.
Intrarea spectatorilor va fi liberă.

Adversarul din meciul al doilea de pregătire, însă, s-a schimbat. Aceasta, după ce clubul Ripensia Timişoara a anunţat că îşi retrage echipa de seniori din competiţii. Ca urmare, jucătorii de la FC Bihor, vor întâlni miercuri, 19 iulie, tot pe teren propriu, formaţia arădeană CS Socodor, proaspăt promovată în Liga a III-a. Jocul va avea loc în partea a doua a zilei, cel mai probabil de la ora 18 sau 18:30.

Apoi, în meciul al treilea de verificare, sâmbătă, 22 iulie, băieţii de la FC Bihor vor întâlni o altă echipă din eşalonul III, pe Viitorul Cluj, şi tot pe teren propriu.

Programul amicalelor în continuare:
28 iulie – meci cu CSC Dumbrăviţa
2 august – joc cu Olimpia Satu Mare
5 august – meci cu Poli Timişoara
11 august – joc cu Phoenix Buziaş
19 august – meci cu CS Diosig