Ştiri

Meci greu la Buftea, cu CS Afumaţi, dar dorim reabilitarea!

 27.02.2025, 12:24

După debutul nefast din noul an, fotbaliştii echipei de seniori a clubului nostru s-au pregătit săptămâna aceasta, dornici de a strânge rândurile şi determinaţi de a face un joc bun în etapa viitoare, care este programată în acest weekend. Mai exact, în runda a 19-a din Liga a II-a, FC Bihor va evolua sâmbătă, de la ora 11, în deplasare cu CS Afumaţi.

Meciul se va desfăşura la Buftea, pe un teren sintetic şi tocmai de aceea băieţii noştri au muncit la antrenament în aceste zile pe o astfel de suprafaţă.

După şedinţa de pregătire de joi dimineaţă, echipa a plecat spre Braşov, acolo unde va rămâne peste noapte, iar de vineri dimineaţa îşi va continua drumul spre Mogoşoaia, unde va fi cazată pentru acest meci.

Jocul cu echipa din Afumaţi se anunţă însă unul foarte dificil, adversarii noştri din acest weekend ocupând în prezent o poziţie de play-off, respectiv locul 6, cu 27 de puncte. Astfel, echipa ilfoveană a reuşit să obţină opt victorii şi trei rezultate de egalitate în cele 16 meciuri pe care le-a susţinut până acum în actuala ediţie de campionat, timp în care a suferit cinci înfrângeri.

Vă reamintim că, de cealaltă parte, FC Bihor se situează pe poziţia a 16-a, cu 15 puncte, după ce a obţinut patru victorii şi trei rezultate de egalitate în cele 16 partide de până acum. Băieţii noştri au însă şi nouă înfrângeri.
Ca urmare, ne aşteaptă un duel greu, cu o echipă care se gândeşte la play-off şi care a demonstrat lucruri frumoase până acum în actuala ediţie de campionat.

„Venim după un rezultat dezamăgitor în faţa propriilor suporteri, dar sper să găsim resurse şi să obţinem un rezultat pozitiv în acest joc cu echipa din Afumaţi, în faţa unei formaţii bune, din prima parte a clasamentului. Am analizat meciul anterior şi sper să avem o evoluţie bună, să acumulăm punct sau puncte şi să avem un rezultat care să ne dea încredere pentru meciurile viitoare”, a declarat antrenorul principal al echipei noastre, Gheorghe Ghiţ, înaintea deplasării.

Conform tehnicianului, roş-albaştrii şi-au analizat evoluţia din meciul anterior şi încearcă să se reabiliteze cu ocazia disputei care urmează, chiar dacă partida se anunţă foarte dificilă.
„Am fost dezamăgiţi de rezultat, dar am analizat greşelile pe care le-am făcut. Sper ca jucători să conştientizeze meciul prost pe care l-am făcut acasă, sper că au înţeles asta, sper ca orgoliul să găsească motivaţii interioare şi să facem un meci bun în deplasare”, a spus Gheorghe Ghiţ.

Tehnicianul formaţiei noastre se confruntă în continuare cu două probleme de efectiv, jucătorii Adrian Gîdea şi Călin Jurj fiind în continuare indisponibili, din cauza problemelor medicale.
Cât despre adversarul de sâmbătă, tehnicianul echipei FC Bihor a precizat: „Vom întâlni o echipă bună, care a făcut puncte şi care nu pierde acasă. Meciul va avea o altă partitură, se joacă pe sintetic, dar sper ca noi să facem un meci bun. Clar că va trebui să avem resurse pentru a face punct sau puncte în această deplasare”.

Jocul CS Afumaţi – FC Bihor Oradea din cadrul etapei a 19-a a Ligii a II-a la fotbal se va desfăşura pe stadionul CNAF Buftea şi va putea fi urmărit online în transmisiunea în direct a celor de la FRF TV.