Ştiri

Meci cu puncte preţioase, sâmbătă, pe Stadionul Milcovul din Focşani

 26.09.2024, 14:09

Fotbaliştii de la FC Bihor vor suţine sâmbătă la Focşani jocul din etapa a 8-a a Ligii a II-a, în compania formaţiei locale CSM, o altă nou-promovată în eşalonul secund.

Este un meci cu puncte preţioase pentru ambele combatante, fiindcă ambele se situează în partea inferioară a clasamentului. Orădenii vin chiar după trei înfrângeri consecutive în campionat şi speră să rupă acest şir al rezultatelor negative, în timp ce cei de la Focşani sunt pe locul 20 cu doar 4 puncte.

La rândul lor, roş-albaştrii bihoreni se află cinci locuri mai sus, pe poziţia a 15-a, cu 7 puncte.

În vederea acestui joc care este programat sâmbătă de la ora 11, la Stadionul Milcovul din Focşani, delegaţia clubului FC Bihor a plecat joi după antrenamentul din prima parte a zilei. Distanţa până în  municipiul reşedinţă al judeţului Vrancea va fi parcursă cu o oprire la Braşov, unde echipa va înnopta. Apoi, în cursul zilei de vineri echipa îşi va continua deplasarea spre Focşani, unde va şi susţine un antrenament.

Din lotul deplasat pentru acest joc nu fac parte Ioan Hora, Alex Băican, Ionuţ Rus şi Adelin Nica, fotbalişti cu probleme medicale.
 
„Înaintea partidei, atmosfera este bună. Ştim că ne lipsesc rezultatele, dar muncim pentru a le obține cât mai curând. Băieţii s-au antrenat foarte bine ca întotdeauna, ştiind că urmează un meci foarte important pentru toată lumea. CSM Focşani este o echipă combativă acasă, care se apără bine, dar eu zic că avem armele noastre pentru a contracara asta. Chiar dacă presiunea rezultatului există, echipa trebuie sa fie liniştită pentru a putea da maxim, iar noi vom da tot ce putem pentru a obține victoria. Ştim că este o perioadă dificilă, dar vom face tot posibilul să ieşim din ea cât mai curând și o vom depăşi cu toții împreună”, a declarat directorul tehnic al clubului FC Bihor, Gustavo Aragolaza, înaintea deplasării.

Vă reamintim că în etapa precedentă FC Bihor a pierdut acasă în faţa Stelei, cu scorul de 0-1, în timp ce CSM Focşani a jucat tot pe teren propriu şi a remizat cu scorul de 1-1 în compania celor de la FC U Craiova.

Jocul de pe Stadionul Milcovul dintre CSM Focşani şi FC Bihor Oradea va fi arbitrat la centru de bucureşteanul Horia Mladinovici, în timp ce arbitrii asistenţi au fost desemnaţi: Cosmin Vătămanu din Bucureşti şi Alexandru Filip din Constanţa.

Meciul nu va fi televizat.

Programul etapei a 8-a din Liga a II-a la fotbal:
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 11
FC Voluntari - Unirea Ungheni  (FRF TV)
Ceahlăul Piatra Neamţ - CSC 1599 Şelimbăr
Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Chindia Târgovişte
AFC Câmpulung - Muscel - Metaloglobus Bucureşti
Metalul Buzău - CS Mioveni
CSM Reşiţa - Concordia Chiajna
CSC Dumbrăviţa - CSM Slatina
CSM Focşani - FC Bihor Oradea
Sâmbătă, 28 septembrie, ora 12
FC Argeş - Corvinul 1921 Hunedoara (Digi Sport şi Prima Sport)
Duminică, 29 septembrie, ora 11
FCU 1948 Craiova - CS Afumaţi (Digi Sport şi Prima Sport)
Luni, 30 septembrie, ora 18
Steaua Bucureşti - Csikszereda Miercurea Ciuc (Digi Sport şi Prima Sport)