FC Bihor s-a impus sâmbătă la Gyula în faţa celor de la Szeged cu scorul de 3-1
28.07.2012, 22:16La Gyula, pe terenul Academiei Grosics, echipa orădeană a primit replica formaţiei de ligă a doua maghiară Szeged, pe care a reuşit s-o învingă, în final, cu scorul de 3-1, după ce în mare măsură a controlat jocul.
La pauză scorul a fost 1-0, prin golul marcat de Mărkuş, în minutul 36, din penalti.
În repriza a doua, la 10 minute de la reluare, fotbaliştii maghiari au reuşit să egaleze însă, prin Toth, tot dintr-o lovitură de la 11 metri.
În minutul 74, FC Bihor a înscris însă golul al doilea, prin Ov. Popa, acesta reuşind să-l învingă pe portarul celor de la Szeged, printr-o frumoasă scăriţă de la 20 de metri. Scorul final, de 3-1, a fost stabilit de Sulea, care a marcat în minutul 90, după ce a driblat şi portarul şi a trimis în poarta goală.
Precum în primul joc, cu Olimpia Satu Mare, "ros-albaştrii" au utilizat şi sâmbătă, la Gyula, două formaţii. În prima repriză au evoluat: Pogacsics - Zanardini, Sg. Oltean, Petrache, Lupu - Florean, Coroian, M. Popa, Sorian - Hadăr şi Mărkuş. În repriza a doua, antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren echipa: Pogacsics (min. 70 Szappanos) - Ionescu, Matei, Bactăr, Sinik - Fl. Pop, Selagea, Korudjiev, Ov. Bic - Ov. Popa şi Sulea.
Portarul Szappanos este un jucător venit în probe de la o echipă din liga a III-a din Ungaria.
În echipa maghiară au evoluat însă şi fotbaliştii români Bogdan Țoca, fost la CF Liberty şi FC Bihor, şi Ionuţ Bălan, fost la Dinamo şi, ultima dată, la UTA.
"A fost un joc bun. Am avut 75 de minute în care am făcut lucruri pozitive. Am avut o posesie bună. Am recuperat mingea repede şi ne-am creat câteva ocazii de a marca", a declarat, la final, antrenorul Gheorghe Ghiţ.
A fost ultimul joc pentru echipa orădeană înaintea plecării spre cantonamentul din Italia. Marţi dimineaţă, de la ora 7, jucătorii bihoreni vor pleca înspre Coccaglio (Brescia), unde vor sta pană pe data de 10 august.
Primul meci din cantonamentul peninsular pentru "roş-albaştrii" va avea loc vineri, 3 august, cu echipa Brescia Calcio.