Victorie la limită, în ultimul joc dinaintea cantonamentului
11.02.2012, 15:05Meciul, care s-a desfăşurat pe terenul sintetic al stadionului Liberty, s-a încheiat cu victoria la limită a orădenilor, care s-au impus cu scorul de 2-1. La pauză rezultatul era egal, 1-1, după ce în minutul 18, sătmărenii au deschis scorul prin Gavrilescu, prin transformarea unei lovituri de la 11 metri. Egalarea a survenit în minutul 32, când a marcat pentru "roş-albaştri" Sfârlea.
După pauză, elevii antrenorului Stelian Farcău au ieşit mult mai decişi la joc, iar în minutul 60, au obţinut o lovitură de la 11 metri, pe care a ratat-o însă Birtalan.
Golul victoriei formaţiei orădene l-a reuşit fundaşul Deaconescu, cel care a izbutit să înscrie în minutul 65.
"Am întâlnit o echipă deosebit de agresivă, căruia i-am cedat iniţiativa în primele 15 minute şi apoi am intrat în joc, am controlat jocul, dar încă suferim la finalizare. Trebuia să înscriem mai mult, faţă de câte ocazii am avut", a declarat antrenorul Stelian Farcău.
Tehnicianul orădean a folosit din nou, precum în jocurile precedente, două formaţii echilibrate, cu jucători mai tineri, dar şi experimentaţi. Astfel, în primul mitan au fost folosiţi: Fildan - Moraru, Oltean, Petrache (în minutul 10 a văzut cartonaşul roşu şi a fost înlocuit de Matei), Lupu - Sulea, Danci, Selagea, Sorian, Sfârlea - Ov. Popa.
În repriza a doua echipa trimisă în teren de FC Bihor a fost: Avram (min. 75 I. Pop) - Zanardini, Ionescu (min. 77 Bacter), Deaconescu, Lupu (min. 65 V. Petricău) - Bârză, M. Popa, Coroian, Bic - Birtalan, Fl. Pop.
"A fost un ultim joc înainte de cantonament, unde, în linişte, o să corectăm problemele şi o să punem la punct relaţiile de joc", a mai declarat antrenorul principal al "roş-albaştrilor".
Echipa FC Bihor va pleca spre cantonamentul din Ungaria, de la Debrecen, duminică, la ora 12.